Etapele sexului într-o relaţie

Pe bune • de Criticul luni, 6 iunie 2011, 14:09

Am scris într-un articol mai vechi că nu prea îmi plac relaţiile clasice, strict monogame. Asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, ți se iveşte ocazia să ţi-o tragi şi cu altcineva, iar regula este că n-ai voie. Ceea ce e stupid, pentru că fix din cauza asta e mai probabil să o faci.

Am să discut în alt articol motivul ştiinţific pentru care ne mănâncă mogodila s-o ardem aiurea în afara relaţiei. Însă parte din el este că, după o vreme, nu prea îţi mai vine să pompezi la aceeaşi supapă. Mai ales acum vara, e aproape imposibil să ieşi în oraş fără să ţi se lărgească orizontul, indiferent cât de gigea e fetişcana de acasă. Lucru care se aplică şi la ele, dar din alte motive.

Astfel, în orice relaţie clasică, există cinci etape uşor identificabile în ceea ce priveşte sexul:

Etapa 1 – “Am o jucărie nouă, ce fac cu ea?”
Această etapă poate dura de la două săptămâni până la câteva luni, în funcţie de frecvenţa partidelor. Este etapa în care încă nu există confort deplin între parteneri. În această etapă, bărbatul fute ca picamărul, încercând să imite un star porno, crezând că în acest fel face impresie bună. Se gândeşte la babe şi mortăciuni ca să nu slobozească prea repede. Femeia e încă sfioasă precum Șeherezada în zori, şi de multe ori nu poate avea orgasm pentru că-i trec prin cap tot felul de prostii de genul oare ce o să creadă tipul despre mine dacă nu o să am orgasm. În mod complet nesurprinzător, cele mai multe relaţii se termină în această etapă.

Etapa 2 – “E distracţie, ce mişto!”
Etapa asta începe când bărbatul scapă de inhibiţii şi se plimbă prin casă în pula goală. Dezinvoltura boaşelor lui atârnânde o ajută cumva pe femeie să se simtă în largul ei. Futaiul devine ceva mai intim. Gagiul nu mai dă ca la fasole, iar tipa se relaxează şi ajunge mai repede la orgasm. Aceasta este şi etapa experimentării cu diverse poziţii şi orificii, în urma căreia partenerii îşi observă reciproc limitele și sunt, sau nu, împăcați cu ele.

Etapa 3 – “Ce mult ne iubim noi doi”
Aceasta este etapa de maximă intimitate, în care n-a intervenit încă plictisul. Sexul nu mai e atât de distractiv, dar în schimb e mai eficient. Nu ţi-o mai tragi în toate poziţiile din Kamasutra şi nu mai durează atât de mult, însă e mai plăcut decât înainte. Cunoşti terenul destul cât să nu mai ai nevoie de hartă, dar încă nu-l poţi parcurge cu ochii închişi. Asta e probabil cea mai mişto etapă, mai ales dacă te-ai şi îndrăgostit. (de preferinţă de aceeaşi persoană cu care ţi-o tragi)

Etapa 4 – “Timpul trece, sexul merge”
Această etapă se defineşte prin rutină şi confort. Evenimentul care marchează începutul acestei etape este prima băşină pe care o dă bărbatul de faţă cu femeia. După care vede că e OK şi urmează un festival de băşini, râgâieli şi alte asemenea. Sexul devine din ce în ce mai banal. Aceleaşi 2-3 poziţii standard, în aceeaşi ordine, în aceleași zile, la aceleași ore. Ah, și negreșit cu lumina stinsă, pentru ca tipa să-şi poată imagina că o fute vreun alt tip care nu se băşeşte sonor, iar tipul să-şi imagineze că o fute tot pe prietena lui, dar din urmă cu 8 luni şi tot atâtea kile.

Etapa 5 – “No, dacă-i musai…”
Ca bărbat, în această etapă, faci sex din trei motive: datorie, obişnuinţă şi nevoie. Din datorie, o fuţi ca să tacă. Din obişnuinţă, o fuţi pentru că-i vineri seara, nu-i nimic interesant la televizor şi nu eşti destul de beat încât să adormi direct. De nevoie, o fuţi pentru că e ca un fel de labă, dar moale şi caldă.

Iar ca femeie, dacă ai ajuns în această etapă, mai faci sex cu el dintr-un singur motiv: ca să nu se prindă că-l înşeli.