Triumful mediocrităţii

Pe bune • de Criticul joi, 6 octombrie 2011, 09:45

Înainte de a începe să citiţi acest articol, vă rog să răspundeţi în gând la următoarea întrebare.

O Dacie pe care a fost lipită o emblemă BMW este:
a) un BMW
b) tot un hârb de Dacie

Gata?
Dacă aţi răspuns a), vă rog să mergeţi pe alt site, căci cel de faţă nu se potriveşte calibrului dvs. intelectual. În caz contrar, puteţi citi mai departe.

"Plecăciune înspre infinit", o capodoperă a Labă Tristă Photography

Dacă ne dăm seama atât de uşor că o emblemă nu transformă o Dacie într-un BMW, de ce oare atât de mulţi se lasă impresionaţi de orice mâncător de căcat care-şi atribuie singur titlul de artist? Ştiu că profesiile creative sunt susceptibile acestui gen de impostură, pentru că aprecierea calităţii artei se face în mod subiectiv. Însă chiar atât de greu este să distingi între ceva mediocru şi ceva de valoare? Hai să încercăm să cultivăm un pic de discernământ.

Nu orice ageamiu care-şi ia cameră foto scumpă şi face nişte poze pe calea ferată unei tipe în fustă cu buline este fotograf, chiar dacă îşi pune “Photography” în urma numelui pe Facebook.

Nu orice bărbos deprimat după o despărţire care compune pe budă poezii în rimă albă şi le publică pe Blogspot este poet, indiferent că doarme pe jos şi susţine că în poeziile lui transcrie ceea ce-i spune Dumnezeu în somn.

Nu orice lungan păros care-şi ia un set de Tempera, se îmbată într-o seară şi măzgăleşte ceva indescifrabil pe o pânză este pictor, chiar dacă locuieşte într-o mansardă şi are hainele permanent mânjite de vopsea.

Nu orice hipster care stă cu Macbook-ul deschis în cafenea la prânz şi desenează dreptunghiuri colorate în Paintbrush este designer, oricât ar insista asupra “influenţelor minimaliste” sau altă prostie de genul.

Nu orice student amărât cu privirea pierdută care fumează iarbă şi chinuie o chitară în parc este muzician.

Tot ce fac ăştia este să imite nişte stereotipuri în încercarea de a-i păcăli pe cei mai săraci cu simţurile. Şi-au dat seama că fetelor le plac artiştii şi s-au gândit “mişto, frate, să vină pizdele”. Însă dacă-ţi bagi un pămătuf în cur nu înseamnă că eşti iepure, iar aceşti şarlatani nu sunt şi nici nu vor fi vreodată artişti. Problema e că lumea se lasă atât de uşor înşelată de aparenţe încât de multe ori îi crede pe cuvânt. Pe Facebook, triumful mediocrităţii este evident: pulimea dă Like la orice căcat atâta vreme cât sclipeşte frumos şi e legat cu fundă colorată.

Astfel, aceşti şnapani ajung să creadă că sunt pe bune şi devin din ce în ce mai aroganţi. Asta în timp ce alţii cărora chiar le pasă de frumos se scârbesc de ochiul lipsit de discernământ al mulţimii şi se lasă de meserie, sau pur şi simplu trec neobservaţi. Pe termen lung, rezultatul e nasoleanu: mediocritatea se răspândeşte tot mai mult, valorile dispar, standardele scad şi uite-aşa în curând o să avem nevoie de o nouă Renaştere. Probabil.

În orice caz, hai să fim un pic mai rezervaţi cu aprecierile, mai ales acolo unde nu ne pricepem. Singura persoană mai enervantă decât un cârnat incompetent este un cârnat incompetent arogant, pe care l-am umflat cu pompa chiar noi, “că parcă părea, aşa, artistic.”