Roșia Montană și Soluția Maidaneză

La șto • de Criticul luni, 9 septembrie 2013, 17:12

Tocmai mi-a căcat mintea cea mai bengoasă idee de la prezervativ încoace. Este vorba despre un plan de acțiune care va rezolva, într-un singur pas simplu, două probleme de actualitate care continuă să dezbine prietenii pe feisbucul românesc precum drujba țeasta de viezure.

Mai exact, ştiu cum putem rezolva şi Roşia Montană, şi Chestiunea Maidaneză™ dintr-o singură mișcare, repede, uşor şi spre mulţumirea tuturor. Este o soluţie atât de elegantă încât mă trece un fior de catharsis și o lacrimă. Snif. Sunteţi gata?

Ducem toți maidanezii din București la Roșia Montană!

OMFG Genius

Hai să explorăm avantajele acestei soluţii pentru toate părţile interesate.

1. Dis-de-dimineață, la Bucureşti, maidanezii îşi iau micul dejun, îşi sărută prietenele şi nevestele, după care se îmbarcă în TIR, cu mic cu mare. Mai o bârfă, mai un pui de somn, mai o cafeluţă; timpul trece repede. Peste nici opt ore, au şi ajuns la destinaţie, unde îi întămpină cel mai frumos peisaj pe care l-au văzut vreodată. Munţi, râuri, iarbă, albinuțe și alte alea, iar ei sunt liberi să zburde, să redescopere habitatul natural al strămoşilor.

2. Astfel, şi iubitorii de animale pot răsufla uşuraţi. Maidanezii lor îndrăgiţi nu numai că scapă de pericolul eutanasiei, dar revin la un mediu viaţă mult mai potrivit pentru neamul câinesc decât străzile din Bucureşti.

3. În acest timp, cetăţenii bucureşteni încep să se bucure de libertatea recâştigată de a-şi vizita vechi rude şi prieteni din alte cartiere, zone anterior inaccesibile din cauza haitelor de comunitari flămânzi ce-şi apărau în spirit patriotic sărăcia, nevoile şi neamul.

4. Noi, restul românilor, putem dormi liniştiţi ştiind că acest obiectiv de patrimoniu cultural este protejat cu dârzenie de nu mai puţin de 65.000 de câini, de acum sălbatici, care şi-au dobândit libertatea după crunte încercări în jungla de beton a Bucureştilor.

5. Locuitorii din Roşia Montană se vor muta la oraş, iar copiii lor vor avea parte de buzi curate, blugi, cola şi pornografie pe Internet, nemaifiind nevoiţi să mănânce căcat la TV contra șpagă.

RMGC vor încerca în continuare să pună pe picioare proiectul minier, însă vor pierde toţi banii plătind daune către familiile angajaţilor mâncaţi de câini, iar patronul va ajunge să sugă pula în gară pentru bani de prenadez.

Investiţia de timp şi bani este minimă, rezultatul este garantat. Ofer servicii de consultanţă în vederea demarării acestui proiect.