Între futamic și fut-nimic

Pe bune, ro • de Criticul joi, 30 septembrie 2010, 11:15

Am avut de curând o discuţie cu nişte prieteni despre problema futamicului. (eng. „fuckbuddy”) Aşadar, iată cum sună argumentul cu futamicul, din partea unei fete:

Deoarece cu toţii avem oarece standarde, atunci vom căuta să avem ca futamic doar o persoană care ne place, iar dacă ne place destul cât s-o futem, atunci în mod inevitabil ne va plăcea destul încât s-o vrem legată de noi şi sentimental. Deci nu poate exista futamic adevărat.

Un silogism corect dpdv logic, dar nu şi valid în realitate. De ce? Pentru că noţiunea de futamic nu este incompatibilă cu implicarea sentimentală. Dimpotrivă – dacă te implici emoţional, sexul va fi cu atât mai plăcut. Problema, după cum o înţeleg eu, este că dacă te implici, îţi va fi greu să te rezumi la sex, şi-ţi vei dori cuvântul ăla cu „R” care nu-mi place mie. Cu alte cuvinte vei dori să-l acaparezi cu totul pe futamic, şi să-l ţii aproape să nu se fută şi cu altcineva. Să fii într-o.. ugh.. relaţie presupune fix chestia asta, nu? (pe lângă altele, cum ar fi cadoul de Valentine’s Day, dar pentru asta rămâneți pe recepție pentru articolul meu intitulat: „Cum să Faci Cadou o Piatră de pe Jos”)

Dar am o soluţie. Azi sunt ingenios şi propun un nou concept de relaţie. Fiţi pe fază: Ce-ar fi dacă… o relaţie ar avea următoarele ingrediente: pasiune, iubire, respect, sinceritate, probitate …dar în care ambii parteneri se simt bine şi sunt OK chiar dacă nu ştiu constant unde e celălalt, nu li se declară constant dragoste eternă, nu trimit/primesc un număr prestabilit de mesaje/telefoane zilnic sau nu petrec împreună o anume perioadă de timp în fiecare săptămână. (Mi-a zis cineva că „dacă nu suntem tot timpul împreună, tâmpesc!” Cam greu când ești deja tâmpit.) Nu degeaba se zice că partenerul de viaţă trebuie să-ţi fie cel mai bun prieten. Cel mai bun prieten nu se supără că nu l-ai sunat să-i spui noapte bună, sau că ai ieşit cu altcineva. Dacă se supără, înseamna că pe ascuns vrea să ți-o tragă.

Exemplu de scenariu „aşa da”. Ţi-o tragi cu cineva de care-ţi place. Apoi să zicem că te îndrăgosteşti, şi el/ea de tine. Totul e grozav. Vă vedeţi când aveţi chef şi vă simţiţi bine împreună. Însă din acest punct, în loc să-ţi imaginezi că e dragostea vieţii tale, în loc să cauţi să îl/o păstrezi legat/ă în beci pentru restul vieţii, îţi dai seama că deşi totul e super cu el/ea, erai OK şi fără. E ceva ce-ţi place mult, dar e doar o parte din viaţa ta, şi nu mori dacă dispare. Ca atare, nu resimţi nevoia de a fi tot timpul cu el/ea. E OK dacă nu te sună. E OK dacă nu-ţi trimite mesaj de noapte bună. E OK dacă prefera să meargă altundeva decât să iasă cu tine. E OK, pentru că cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să vă despărţiţi, şi aia nu e atât de rău, pentru că eşti OK şi fără.

Ah, nu eşti OK fără? Atunci aia e problema care trebuie rezolvată în primul rând, nu lipsa dragostei de poveste; după ce o rezolvi pe prima, cea din urmă se rezolvă de la sine, în timp. (asta daca nu ești, cum ar veni, foarte nasoală, în care caz, îmi pare rău pentru șansele tale)

Nevoia asta pe care o au unele persoane de a-şi controla iubitul/a şi de a fi non-stop împreună vine dintr-o nesiguranţă profundă în sine. Ca şi cum nu ai crede că eşti destul de bun/ă pentru el/ea şi ţi-e frică că ar putea fi tentat/ă să se combine cu altcineva, aşa că ai nevoie constant să vezi semne că de fapt nu e aşa, şi ai nevoie să-l/o ţii cât mai aproape, că nu cumva să găsească pe cineva mai bun.

Şi bineînţeles, asta e a treia cea mai eficientă modalitate de a ţine pe cineva la distanţă. (a doua e să puți; prima e un urs grizzly turbat și în călduri)