Apologia Manelei

Dacă te iei după ce spune lumea, nimeni nu ascultă manele. Până şi cocalarii susţin cu fervoare că urăsc manelele. A ajuns snobismul până în ghetou. Orice pseudointelectual cu două clase în plus faţă de tren se consideră prea erudit şi distins ca să asculte manele. De parcă fix manelele îl ţin la distanţă de înalta societate, nu faptul că nu ştie să numere decât pe degete. Dar un căcat în frac şi papion tot la fel de tare pute, iar un cocalar care merge la operă de ochii lumii, tot cocalar este.

Preferinţele muzicale nu ți le alegi. Dacă ceva sună bine, n-ai ce-i face, indiferent de câte ori apare laitmotivul dușmanilor în versurile piesei. Nu te poţi convinge să-ţi placă sau nu un anumit gen de muzică. Ca atare, nu este meritul tău dacă-ţi place Bach, cum nu-i nici vina ta dacă-ţi plac manelele. Şi hai să nu mai mâncăm căcat: tututor ne plac cel puţin o mână de manele. Sunt prea multe ca să nu-ţi placă măcar câteva. E legea numerelor mari. În plus, unele dintre ele sunt mult mai muncite decât mizeriile care behăie azi pe la unele posturi de radio.

Să fim cinstiţi aşadar şi să ne băgăm o pulă mare şi comună în scuzele de genul:

1. Nu-mi plac manelele, dar le ascult atunci când sunt beat.

Motivul pentru care le asculţi numai atunci nu este pentru că ai un simţ al auzului deteriorat când eşti beat. Alcoolul nu-ţi strică urechea muzicală. Vrei să-mi spui că o sticlă de vin te împiedică să mai apreciezi simfoniile lui Beethoven, însă brusc sună bine vocea sublimă a lui Ciofu? Nu. Explicaţia este că atunci când eşti beat nu-ţi mai pasă ce cred alţii despre tine şi preferinţele tale muzicale, aşa că te simţi liber să asculţi ce-ţi place.

2. Nu-mi plac manelele, dar e una care parcă sună bine.

Aha. Sigur că da. Asta e scuza preferată a fetelor care spun cu voce tare că detestă pasional manelele, dar te întreabă în şoaptă dacă nu cumva o ai pe aia cu „buzele tale / două petale”. Dacă o găseşti, te întreabă dacă nu o ai şi pe aia cu „şapte trandafiri”, aia cu „tu eşti tot ce îmi doresc” şi încă alte 73 de ţigănii bocite de genul ăsta. Nu că le-ar plăcea manelele în general, dar astea 73 parcă suna bine.

3. Nu-mi plac manelele pentru că am facultate.

Toţi cocalarii ipocriţi au facultate şi urăsc manelele. Hai să fim serioşi, dacă ai terminat o privată la ID, nu-mi pasă ce scrie pe diplomă, că tot nu ai facultate. Apoi, câtă şcoală ai oricum nu are nicio legătură cu ce muzică îţi place. Nu contează că ai un doctorat în psihologie comportamentală, că ai publicat 52 de lucrări în jurnale ştiinţifice sau că ai tradus Eneida din latină în swahili. De gustibus, prietene, non disputandum. Măcar atât să fi învăţat din manele, cât timp le-ai tot ascultat în secret – să ai coaie cât să recunoşti ce-ţi place.

Mai ţineţi minte perioada 1999-2001, când manelele erau pe val? Pe atunci toată lumea îi asculta pe L.A., Liviu Guță, Carmen Şerban, Sweet Kiss și Sing Sing BB. Băgau piesele astea şi în club. Toată lumea dansa. Toţi ştiau refrenurile pe de rost. Acum aceeaşi gigei te privesc de sus și te disprețuiesc dacă le-amintești de perioada aia. După care se duc acasă, se-mbată singuri, intră pe Trilulilu și-l bagă pe Guță – în căști. Nu cumva s-auda părinții sunetul de labă tristă, vinovată.