Tribalism, bigotism și smardoială
Când eram mic și mă jucam cu alți copii în fața blocului, unii dintre băieţi (care probabil au ajuns smardoi sau altă marcă de cocalari) se legau de copiii de la alte blocuri care treceau pe acolo:
„Bă, ce căutaţi la noi la bloc, marş înapoi la blocul vostru,”
din astea. Dacă nefericiţii „comentau”, se sărea la bătaie. La rândul nostru, când treceam prin faţa altor blocuri, riscam s-o încasăm fără vreun motiv deosebit în afară de faptul că locuiam în alt bloc. (Era posibil să dai buleală şi în deplasare, dar mai greu, pentru că cei de la blocul cu pricina beneficiau de obicei de superioritate numerică.)
Când nu exista conflict între blocuri şi aveau chef de smardoială, „şmecherii” se mai legau şi de cei de la alte scări din acelaşi bloc, deşi aceste conflicte nu durau mult, căci se știe: un bloc dezbinat de conflict civil nu supravieţuieşte mult în războiul cu alte blocuri.
Pe atunci nu înţelegeam comportamentul ăsta şi îmi părea stupid. De ce să conteaze în ce bloc locuieşti? Aveam prieteni în alte blocuri care erau mai OK decât unii din blocul meu, de ce m-aș bate cu ei? Acum înţeleg comportamentul şi mi se pare şi mai stupid. În sens larg se numește tribalism, şi se află sub imensa și pestrița umbrelă a prostiei umane.
Omul, după cum am mai spus, e la bază o maimuță cheală. Evoluția l-a dotat cu anumite instincte menite să-l ajute să supraviețuiască în sălbăticie. Printre ele se numără teama instinctivă de necunoscut, inclusiv de alţi indivizi pe care-i percepe ca fiind diferiţi. Reacţia la această teamă este cooptarea altor indivizi care-i sunt similari conform aceloraşi criterii, în scopul de a le da bâte în cap celor diferiţi.
De-aia se bat băieții de la scara A cu ăia de la scara B. De-aia se bat suporterii de la Steaua cu ăia de la Dinamo. De-aia se împuşcă evreii cu musulmanii şi negrii cu albii. Indiferent cât de arbitrare sunt criteriile după care se construiesc triburile, ele există din același motiv: teama de necunoscut, negestionată de rațiune. Și teama asta trebuie conștientizată, căci toleranţa pe care o ai faţă de cei diferiţi e direct proporţională cu nivelul de discernământ la care te poți ridica. Educația ajută. Cu cât eşti mai prost, cu atât eşti mai animal. Nu din cauză că ai porniri animalice mai puternice, ci pentru că nu-ţi dai seama care-s alea, așa că faci ce-ți vine.
Tribalismul se poate manifesta inofensiv. E OK să ții cu o echipă de fotbal cât timp nu sari cu parul la suporterii echipei adverse, sau să-ţi iubeşti țara atâta vreme cât nu urăşti străinii. E OK să te rogi la un prieten imaginar, atâta vreme cât nu vrei să intri cu avionul în clădirile ălora care se roagă la alt prieten imaginar.
Dar linia dintre tribalismul inofensiv și bigotism e subţire. Tre să ştii că-i acolo şi să n-o depăşeşti, că te faci maimuță.
Încă ceva, e semn rău atunci când eşti mândru (sau când îţi este ruşine) de apartenenţa la un trib. Triburile sunt arbitrare. Nu-i meritul tău (sau vina ta) că eşti dinamovist sau stelist, român sau ungur, creştin sau musulman, alb sau negru, hetero sau gheu. Niciunul dintre astea nu-i motiv de mândrie, nici de ruşine, pentru că TU n-ai făcut nimic în sensul ăsta. S-a nimerit să te naşti în România sau în Zambia, cum s-a nimerit să stai la Blocul 45 Scara A sau Scara B. O fi mai mişto în România decât în Zambia, şi poate Scara A e zugrăvită într-o nuanță mai puțin borâbilă de roz, dar NU DATORITĂ ŢIE. Tu eşti un pulete oarecare fără de care tribul de care ești mândru ar fi exact la fel. Dacă vrei să fii mândru de ceva, lasă steagul şi pune umărul.