Rămâi prost!

La șto • de Criticul sâmbătă, 23 aprilie 2016, 17:02

Cercetătorii britanici au descoperit că prostia este contagioasă.

„Se ştia de mult că neghiobia este o patologie des întâlnită în rândul oamenilor, dar nimeni nu credea că se ia. Totuşi în urma ultimelor experimente, am reuşit să demonstrăm că ea se poate transmite digital, mai exact prin intermediul Facebook-ului,” relatează pentru Franz Press omul de ştiinţă David McGullible, având în spate un perete plin de diplome care îi atestă credibilitatea.

erichorizontal

McGullible şi colegul său, Yur N. Ignoramus de la Universitatea din Tel Aviv, au conceput un experiment menit să demonstreze ipoteza că Prostia se poate transmite prin intermediul Internetului. „Am creat un profil de Facebook fals, la poza de profil am pus nişte sâni mari pe jumătate expuşi, apoi am rulat un script care a adăugat automat 5000 de prieteni selecţionaţi în mod aleator,” spune dl. McGullible.

„Apoi, folosind acel profil, am dat share la un studiu fictiv care susţine că extractul din scrot de viezure australian creşte potența, combate chelia şi vindecă cancerul de păr pubian. Articolul a devenit viral peste noapte, acumulând milioane de share-uri pe wall-uri din toată lumea.”

Rezultatul a depăşit orice aşteptări. La mai puţin de o lună, agenţia pentru protecţia mediului din Australia a adăugat viezurele pe lista animalelor pe cale de dispariţie, iar parlamentul australian discută în prezent aplicarea legii impotriva castrării viezurelui sălbatic.

„Astfel, am demonstrat fără nicio îndoială că prostia se ia,” conclude McGullible.

Pentru a evita contractarea prostiei, autorităţile recomandă:

Nu mai da clic pe toate căcaturile de articole cu titluri scandaloase de genul „Rămâi prost”.

Nu da share la „ştiri” decât după ce le verifici personal sursele. „Cercetătorii britanici” NU sunt o sursă de încredere.

Chiar dacă toată lumea crede ceva, nu înseamnă că e adevărat. „Toată lumea” include o majoritate covârşitoare de proşti creduli.

Ai milă de sărmanii viezuri australieni.