Rezervorul de budă, eterna provocare
După atâtea secole de ingeniozitate umană, în care am trimis oameni pe lună, am înălţat piramide şi zgârie-nori, am spart atomul şi cele mai strălucite minţi au observat că melcii-banană îşi mănâncă reciproc pulile, tot n-am reuşit să construim un rezervor de budă ca lumea.
De câte ori ai trecut prin scenariul ăsta: tocmai ai tras o căcare de mama focului, cascadă cu buşteni, de ţi-ai pus şi prosopul între picioare ca să nu iasă mirosul. Încerci să faci manerva clasică în situaţia asta: tragi apa numai un pic cât încă eşti pe budă, atât cât să alunece muntele în apă (şi să nu mai pută aşa crunt când te ridici) dar nu destul cât să te stropeşti pe cur. Când colo, ţeapă! Rezervorul e gol.
Ce s-a întâmplat? După ce ai tras apa data trecută, rezervorul nu s-a umplut la loc pentru că flotorul n-a fost destul de greu încât să declanşeze robinetul. Când doar te pişi, nu-i grav, dai o palmă peste rezervor şi-şi dă drumul. Dar când stai pe budă, ai rezervorul în spate. Chiar dacă reuşeşti să-i dai una, tot trebuie să aştepţi în putoare până se umple cu totul.
Cât de dificil poate fi să faci un flotor destul de greu încât să declanşeze de fiecare dată robinetul? Chiar toţi inginerii care-au absolvit facultatea la zi lucrează la NASA?